Dunarea, al doilea fluviu ca marime in Europa, are 2840km lungime, 817000 km2 suprafata hidrologica. Bazinul Dunarii ocupa 8% din suprafata Europei; la varsare in Marea Neagra se desparte in 3 brate ce formeaza Delta Dunarii: Chilia, Sulina si Sfantu Gheorghe.
Istoria Deltei Dunarii incepe acum 10.000 de ani, prin depunerea mai multor straturi de aluviuni succesive, ce vor colmata golful maritim existent la varsarea Dunarii in Marea Neagra, aceasta fiind obligata sa se retraga in matca sa. Din nisipul marin si din aluviuni se fomeaza marile grinduri, insulele Deltei, Letea, Caraorman, Saraturile Sf. Gheorghe.
Suprafata totala de 5800 km2 a Deltei, ocupa 2,5% din suprafata Romaniei. Este cea mai intinsa arie de stufarisuri compacte din lume si una din cele mai intinse zone umede din lume ca habitat pentru pasari.
Singura delta din lume declarata rezervatie a biosferei. Delta Dunarii este un adevarat muzeu natural pentru biodiversitate, incluzand 30 tipuri de ecosisteme, o banca naturala de gene de o inestimabila valoare pentru patrimoniul natural mondial. Bogatia si valoarea actuala a diversitatii de specii, ca parte integranta a patrimoniului natural al Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii, a reiesit si din ultimile inventare intreprinse dupa anul 1991 de un insemnat numar de cercetatori din intraga tara, sub directa coordonare a Institutului National de Cercetare Delta Dunarii, Tulcea, ocazie cu care s-au inregistrat cca. 6000 de specii plante si animale, multe la prima semnalare pentru zona, Romania si stiinta, si de asemenea multe specii cu valoare ridicata, prin gradul de raritate sau chiar unicitate.
In Delta vietuieste 98% din fauna acvatica europeana, întreaga fauna de odonate, de lepidoptere acvatice si de moluste gasteropode de Europa si tot aici îsi gasesc refugiul mamifere rare cum sunt Mustela lutreola, Lutra lutra si Felis silvestris. Pasarile sunt cele care au creat faima deltei, cunoscuta, înca de la începutul secolului ca un paradis avian. Renumele se datoreaza celor 327 specii pe care le putem întâlni în delta si care reprezinta 81% din avifauna României. Dintre acestea cuibaresc 218 specii, restul de 109 specii trecând prin delta si ramânând diferite perioade de timp toamna, iarna si primavara.