La 17 septembrie 1975, în urma unei dinamitări în cariera de marmură de la Chişcău, în masiv s-a format o spărtură. După cercetările ştiinţifice de rigoare, o parte a peşterii a fost amenajată şi electrificată, fiind dată în exploatare turistică la 14 iulie 1980. Peştera Urşilor nu primează prin dimensiuni, ci prin aglomerare de formaţiuni speologice. Din acest punct de vedere este indiscutabil unicat în rândul peşterilor amenajate pentru turism. Din lungimea totală de 1,5 km o zonă de 521 m a fost declarată rezervaţie ştiinţifică. Sunt 3 galerii: cea a Urşilor, galeria Emil Racoviţă si Galeria Lumânărilor, precum şi 4 săli: Sala Lumânărilor, Sala Spaghetelor, Sala Emil Racoviţă şi Sala Oaselor. Tot aici se găsesc un mare număr de resturi fosile ale ursului de cavernă - Ursus Spelaeus dispărut de pe suprafaţa pământului de mai bine de 15000 de ani. Pe lângă acesta au mai fost descoperite şi fosile de capră neagră, ibex, leu şi hienă de peşteră. Pestera urşilor primeşte anual peste 200.000 de vizitatori.
O primă explorare a peşterii a avut loc la 20 septembrie 1975 efectuată de către grupul de speologi amatori "Speodava" din oraşul Dr. Petru Groza (actualul oraş Ştei). Pe baza studiilor complexe întreprinse de Institutul de Speologie "Emil Racoviţă" în colaborare cu Muzeul Ţării Crişurilor din Oradea, s-au stabilit soluţiile de amenajare şi măsurile specifice de protecţie. După 5 ani de amenajări la standarde mondiale, la 14 iulie 1980, peştera a fost deschisă vizitatorilor. Anual peştera este vizitată de peste 200.000 de vizitatori.
Intrarea in pestera (altitudinea 482 m) se face printr-un pavilion de exploatare turistica, unde sunt amenajate o sala de asteptare, un bar si stand cu produse de artizanat. Lungimea totala este de peste 1500 m, din care nivelul inferior cu o lungime de aprox 700 m, este rezervatie stiintifica.
