Peştera Scărişoara este una dintre cele mai mari peşteri cu gheaţă din România, situată pe teritoriul comunei Gârda de Sus, judeţul Alba, în Munţii Apuseni.
Nu se cunoaşte data exactă când a fost descoperită peştera, dar este menţionată în 1863 de către Adolf Schmidl, care a făcut unele descrieri ale ei şi prima hartă. Emil Racoviţă a menţionat această peşteră în lucrarea sa Speologia, apărută în 1927. Conform lui Emil Pop peştera are o vechime de peste 3.500 de ani, ea formându-se în timpul glaciaţiunilor, când aceşti munţi erau acoperiţi de zăpadă şi gheaţă.
Pestera are 105 metri adâncime şi 720 metri lungime, cu o intrare de 50 metri diametru şi 48 metri adâncime, accesul făcându-se printr-o scară metalică înspre o sală imensă (108 metri lungime, 78 metri lăţime) - Sala cea Mare. De aici se deschid 3 intrări care duc la sălile denumite Biserica (în faţă, cu peste 100 stalagmite), Rezervaţia Mare, Galeria Coman (stânga) şi Rezervaţia Mică (dreapta). Turiştii pot vizita sala de la intrare, Sala cea Mare, Biserica, celelalte camere fiind rezervate oamenilor de ştiinţă (putând fi vizitate doar cu acordul Institutului Speologic din Cluj-Napoca.
Volumul de gheaţă este de 75.000 m³ şi are 26 metri înălţime. Temperatura medie atinge +1°C vara şi coboară până la -7°C iarna. În zona permisă turiştilor temperatura medie este de 0°C.
În peşteră trăiesc lilieci, precum şi insecte mici (2-3 mm) - Pholeuon proserpinae glaciale. În Rezervaţia Mare a fost descoperit un schelet de Rupicapra rupicapra.
